ANGLIA

M-a apucat un dor nebun de ANGLIA...
am primit un pps si mi-am reamintit de cele mai frumoase zile petrecute in prima tzara pe care am vizitat-o .Anglia.Londra A FOST SI RAMANE orasul meu de suflet , unde am locuit in 1990, unde am cantat (SI NU ORIUNDE, LA The Royal Altbert Hall) in 1994, unde am vibrat si am simtit ca apartin.Unde am descoperit atat de multe lucruri si locuri frumoase....Am revenit apoi in 2000, dar am locuit in centrul ANGLEI, intr-un orasel mic, doar cu englezi, numit MARKET HARBOROUGH, in LEISTERSHIRE, si unde l-am nascut pe ANDREW Heydon Terinte, pe 12 12 2000.
M-a pocnit un dor nebun de acele locuri...si mi-am propus sa nu mai traiesc din amintiri, dar se pare ca amintirile imi fac bine.... nu mi le poate fura nimeni, Slava DOMNULUI, inca mai am memorie..sau daca vreau sa imi ascund amintirile, am grija sa le pastrez intr-un colt al inimii mele.
Inima mea generoasa e plina de secrete frumoase, la care revin din cand in cand, si imi reincarc sufletul pentru prezent.
Da, ador sa calatoresc, sa vad locuri noi , dar acum as reveni in aceasta tzara speciala, draga , iubita, cocheta, eleganta, curata, care m-a primit cald si generos.
Imi amintesc de toate concertele pe care le-am dat acolo, si cele de jazz, cu SORIN, si de momentele triste in care am fii vrut sa renuntzam la tot..... si de spaimele prin care am trecut si de bucuria veniririi pe lume a lui ANDREW, si de plimbarile de una singura prin LEISTER, INTR-O NOAPTE intunecata, singura pe strazi, pe tren, cand mi-era dor sa cant intr-un cor, si m-am dus sa vad despre ce e vorba...era un cor d e neprofesionisti, care s e adunau din toata Anglia, plateau ca s a cante, era modul lor de socializare, cantau muzica contemporana, foarte grea si lipsita de melodie si muzicalitate, dar foarte in voga pe vremeea aceea.... iar mie mi se zbarleau urechile.Si l-am lasat pe SORIN cu ANDREW , SINGURI IN CASA, SI AM FUGIT cu trenul ca sa imi potolesc DORUL DE OPERA...Nu mi l-am potolit, pentru ca muzica de Opera e MUZICA INCONFUNDABILA SI te hraneste subtil, profund, si iar imi aminteam ce meserie superba am...si cat de fericita sunt ca pot sa o fac bine, si sa am parte mereu de schimbari, de subiecte profunde, de lectii de viatza, de emotii , de lacrimi, de implicare.
Asta doar pentru ca eu ma implic vesnic in tot ceea c e fac, si ard pe scnena , si nu pot obosi, pentru ca sufletul meu e stimulat, e incarcat de fiecare data.
De multe ori am zis ca voi renuntza....Am pacatuit gandind ca a s putea sa renuntz...si intr-o seara, dau drumul la televizor s i era OTTELO de Verdi, corul DIN ACTUL 1.am INCEPUT SA PLANG si ma mustra constiintza ca am pacatuit cu gandul.....Ceea ce imi ofera Opera nu imi ofera nimik.Am avut parte de multe bucurii, de teatru , de music hall, de jazz, de poezie, dar sulfetul meu, cand a sculta muzica de opera se innaltza la Dumnezeu cu viteza unei rachete spre Cosmos.
Asadar, m-am suit in masina si am fugit la OPERA sa imi revad colegii.Se juca ACTUL 1 din CARMEN de BIZET.
Mi-au dat lacrimile si am decis sa imi potolesc gandurile urate, le-am azvarlit departe si nu le-am mai regasit...
Doua lucruri mari ma apropie de DUMNEZEU:
Opera (scena) si Calatoriile.
Multumesc.
Multumesc.
Multumesc.
MULTUMESC pentru toata viatza asta f rumoasa pe care o am...chiar si pentru clipele grele, cand mama a murit, aveam nici 14 ani...ORIBIL.... si am simtit nedreptate, chiar si pentru momentele in care am decis sa imi cresc copiii singura...poate din prea mult orgoliu...
Multumesc pentru TOT.
De fapt, multumesc pentru ca in adancul inimii mele, pe orice taler as cantari, fericirea atarna foarte greu.
Va iubesc pe toti.